Faceți căutări pe acest blog

marți, 26 iunie 2012

Orbirea




realitatea e ancorată
cabluri de oțel
înșurubate
zdrongăne
de fiecare dată
când
dintre gânduri
apare
câte un petec
gol

o femeie le prinde
le coase
ca să-mi facă haină
albă
pentru când mi-o veni
timpul însingurării

mă sufoc
de parcă mi-aș fi stins
toate chiștoacele-n plămâni
deodată

fața mi-e umflată
roșie
pe retină
se înmulțesc
petele albe
de parcă ar fi venit
sezonul împerecherii

un gând
mă asigură că e ultimul
mă trece prin peisajul
imaculat

culorile revin
le trec
ca pe niște granițe
una câte una

câmpia adună

pesemne că plutirea
are statornicia ei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu